Un nou magazin Superstar – preparate din Bucovina – în Centrul Comercial Felicia!

Superstar, producătorul rădăuțean de preparate din carne, a deschis un nou magazin propriu, de data aceasta în incinta Centrului Comercial Felicia, vineri, 9 iunie 2017.

Acesta este cel de-al 4-lea magazin din municipiul Iași și cel de-al 28-lea din portofoliu.

Prin deschiderea magazinului Superstar – preparate din Bucovina în Centrul Comercial Felicia, Superstar s-a gândit la confortul consumatorilor de preparate din carne, oferindu-le astfel o locație la îndemână, des vizitată de ieșeni și nu numai.

Înfiinţată în 1993, accesând fonduri Sapard, Superstar a reușit ca în 2008 să construiască o fabrică nouă de preparate din carne, foarte modernă, la standarde europene, cu laborator propriu de analize fizico-chimice, cu linii tehnologice de ultimă generaţie.

Tot în 2008,  Superstar a deschis și primele 3 magazine proprii, în Rădăuţi. Cu fiecare an care a trecut de atunci, compania „a crescut”, poate încet, dar sigur, dezvoltându-și rețeaua de magazine, dar și rețeaua proprie de distribuție, acoperind 6 dintre județele Moldovei (Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui).

Începând cu august 2010 au fost înregistrate la O.S.I.M. 4 branduri proprii: „ca acasă”, „SuperStar-preparate din Bucovina” – gama de bază, „SuperMark-preparate din Bucovina” – gama de specialități şi „SuperChiken-preparate din Bucovina” – preparate din carne de pui şi curcan.

Dintre produsele care fac diferența, preparate după rețete proprii, merită menționate: salamul bucovinean, salamul haiducesc, minisalamul crud-uscat, cârnații „ca acasă”, cârnații bucovineni, cârnații rădăuțeni picanți; salamul, cârnații și micii din carne de vită; chișca bucovineană, toba afumată, crenvurștii extra cu piept de pui și cașcaval, pieptul de curcan presat, pieptul vânătoresc și cel haiducesc, șunca, ceafa și pastrama bucovineană, mușchiul bucovinean.

În prezent, s-a ajuns, iată, la deschiderea celui de-al 28-lea magazin, pornind din nordul Bucovinei până în Ploiești; la un număr de peste 190 de angajaţi și la o cifră de afaceri (la finele anului 2016) de 8 mil. euro, iar lista produselor şi preparatelor din carne depăşind 120 de sortimente.

Superstar – preparate din Bucovina vă așteaptă cu produse și preparate proaspete, delicioase și vă invită în noul magazin din Centrul Comercial Felicia pentru degustare!

SuperStar+magazin+felicia+iasi

SuperStar+magazin+felicia+iasi

SuperStar+magazin+felicia+iasi

SuperStar+magazin+felicia+iasi

(Visited 791 time, 1 visit today)

Distribuie articolul prietenilor tăi:

Nu există comentarii

Comentarii