Decalog. 10 sfaturi de la supravietuitoare ale cancerului de san

Draga mea,

Si eu, ca si tine, am fost diagnosticata cu cancer de san.

Dar sunt aici sa te incurajez sa lupti pentru tine si pentru cei dragi. Si vreau sa mai stii ceva:

  1. Oricat de greu iti este dupa ce ai primit vestea, o atitudine pozitiva te poate ajuta sa faci mai usor fata tratamentului si sa depasesti intreaga situatie. Sigur ai momente in care simti ca e prea mult si ca nu e corect ce ti se intampla. Si e normal! Dar stii ce te rog? Plangi pana nu mai poti si apoi ridica-te! Alege supravietuirea si lupta cu optimism pentru ca azi exista multe tratamente.
  2. Sanatatea ta este responsabilitatea ta. Este normal sa nu stii incotro s-o iei dupa ce ai fost diagnosticata cu cancer, dar este important sa fii cat mai bine informata despre tratamentele existente. Citeste site-uri verificate de medici, intreaba-ti doctorul despre terapiile existente si pune intrebari ori de cate ori nu intelegi ceva – asociatiile de pacienti mie mi-au fost de mare ajutor!
  3. Cancerul se trateaza si te rog sa tii minte acest lucru. Depistat intr-un stadiu incipient, cancerul de san se trateaza cu succes. Medicina a facut progrese importante, acum exista tratamente imuno-oncologice si medicina personalizata, metode noi si mai putin invazive apar de la an la an! Eu am facut greseala sa compar cu ce stiam de pe vremea mamei mele, dar stiinta a evoluat enorm!
  4. Cere ajutorul celor dragi. Permite-le familiei si celor apropiati sa te ajute si spune-le cum o pot face. Daca ai nevoie sa te duca cineva la consultatii sau tratament ori nu iti poți gati sau face cumparaturile, discuta cu ei. Si poți sa le spui chiar si cum ti-ar placea sa se poarte cu tine. Sa stii ca si ei sunt speriati si s-ar putea sa vrea sa iti fie alaturi, dar sa nu stie cum!
  5. De asemenea, nu uita de starea ta emoționala, care este la fel de importanta ca tratamentul oncologic. Daca te simti inconfortabil sa vorbesti cu apropiatii tai despre fricile si trairile tale, apeleaza la un psihoterapeut sau cauta sprijin in terapiile de grup pe care multe dintre asociatiile de pacienti le ofera celor care trec printr-o astfel de experienta. Eu m-am simțit multa vreme vinovata ca am cancer. Nu face ca mine, nu e vina ta ca ai cancer!
  6. Să nu iti fie rusine de diagnostic! Ne este greu sa spunem ca avem cancer si, de cele mai multe ori, ascundem asta ca sa nu fim stigmatizate. Daca vei fi deschisa, o sa descoperi ca ti-e mai usor si o sa afli ca nu esti singura. Boala asta nu te defineste, tu esti mult mai mult decat o pacienta cu cancer! Si, crede-ma, esti mult mai mult decat o femeie fara un san. Sau chiar fara doi sani! Tu esti tot ce ai fost pana acum si chiar mai mult de atat!
  7. E vremea ca tu sa fii prioritatea ta. Lasa deoparte celelalte lucruri care iti ocupau pana acum programul si ocupa-te o vreme de tine. Nimeni altcineva nu o poate face pentru tine, sa stii! Știu ca e greu sa accepti, stiu ca e greu sa iti schimbi obiceiurile si ca ti se pare egoism, dar este baza vindecarii tale. Ca sa ii poti ajuta pe altii in viitor, trebuie mai intai sa te ajuti pe tine acum.
  8. Incepe sa iti faci planuri de viitor si viseaza cu ochii deschisi! Da, ai voie, chiar si in haosul experientei grele pe care o traiesti. Gandeste-te la fiecare pas care trebuie facut pentru a duce la capat planurile tale, oricare ar fi ele. Vizualizeaza-te la nunta fiicei tale, in vacanta dorita sau oriunde ti-ar placea sa fii dupa ce te faci bine!
  9. Traieste viata pe zile, una cate una. Vor fi zile usoare si zile mai grele. Cand dai de una grea, adu-ti aminte ca vor veni altele bune si pune-o pe asta intre paranteze, o sa treaca!
  10. Esti o curajoasa. Nu stiu daca te asteptai sau nu sa citesti asta, dar ai nevoie de mult curaj ca sa infrunti un cancer. Sunt mandra de tine si sunt alaturi de tine! O sa fie bine!

Sunt alaturi de tine! Suntem multe care am trecut prin asta si acum suntem bine!

(Visited 69 time, 1 visit today)

Distribuie articolul prietenilor tăi:

Nu există comentarii

Comentarii