Chiar și Iepurașul are programul încărcat de sărbători!
Sărbătorile de Paște îi adună pe toți cei dragi acasă și este un motiv de a petrece timp împreună și a împărtăși momente din viața fiecăruia. Cum toți ne dorim să oferim ce e mai bun celor dragi, perioada sărbătorilor de Paște este una în care totul trebuie să fie pus la punct: de la curățenia de primăvară, la bucatele bine alese, la cadourile ascunse pentru cei mici, până la starea de bine și împăcare cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.
Așadar, sărbătorile se petrec în familie și toată lumea are câte o sarcină de îndeplinit, pentru că până la urmă și Iepurașul are programul încărcat de sărbători. Timpul trece repede și sărbătorile se apropie, așa că Centrul Comercial Felicia vine în ajutor. În perioada 8 – 27 aprilie, se desfășoară campania ”Chiar și Iepurașul are programul încărcat!”, în care cumpărăturile de Paște, sunt răsplătite cu premii la Centrul Cromatic, situat în zona magazinelor Takko și Deichmann.
Gospodinele vor putea câștiga, de Paște, unul dintre cele 5 electrocasnice, oferite pe săptămână, la tombolă. Înscrierea se face la Centrul Cromatic, în baza bonurilor de cumpărături de minimum 200 Ron, de la magazinele de pe galerie și / sau hipermarketul Carrefour, din perioada 8 – 27 aprilie. Extragerea se face la final de săptămână, iar norocoșii câștigători vor fi contactați telefonic și numele lor va fi afișat pe pagina de Facebook Centrul Comercial Felicia și pe site.
În plus, la Centrul Cromatic, găsești cadouri pentru sărbătorile de Paște, care sunt oferite pe loc:
- Cutii cu esențe aromate
- Cozonaci
- Sticle de suc
- Caserole
- Vouchere pentru pizza
Câștigători tombolă:
Premiu: cuptor cu microunde
- Mariana Gorie
- Acvilina Costin
- Anisoara Ciobanica
- Tudor Irimia
- Constantin Mihailescu
Premiu: stație de călcat
- Delia Obreja
- Gabriela Signea
- Liliana Siriteanu
- Maria Samoila
- Ilie Bulacovschi
Premiu: aspirator
- Elena Martis
- Daniela Daraban
- Paula Pintelie
- Anca Hromei
- Elena Raluca Bratu
*premiile se oferă în baza bonurilor de cumpărături de minimum 200 Ron, de la magazinele de pe galerie și / sau hipermarketul Carrefour, din perioada campaniei.
Iepurașul îți răsplătește fidelitatea, cu premii în Cromatic
În luna aprilie, cei care dețin un card Cromatic, pot accesa noi premii din sistem, oferite pe loc sau la tombolă:
- Premii instant: accesorii pentru bucătărie, vouchere la florăria Floxa Lux sau vouchere la sală.
- Premii la tombolă: set de produse cosmetice Yves Rocher, voucher de cumpărături 100 Ron, valabil la magazinul Mathilde, din Centrul Comercial Felicia și tigaie Tefal.
Câștigători Tombolă Cromatic:
Săptămâna 1: Andreea Popa – set Yves Rocher
Săptămâna 2: Oana Andor – voucher Mathilde 100 Ron
Săptămâna 3: Oana Viorela Condrea – tigaie Tefal
*Premiile pot fi accesate în baza punctelor acumulate pe cardul Cromatic.
**Premiile din campania ” Chiar și Iepurașul are programul încărcat!” sunt oferite în stocuri limitate.
Cadou de bun-venit în Cromatic: clienții care își fac un card Cromatic, în perioada 8 – 27 aprilie, primesc un cadou de bun-venit: cutie de cafea.
Regulamentul campaniei ”Chiar și Iepurașul are programul încărcat!” este aici.
Regulament oficial este disponibil în mod gratuit, oricărui solicitant, fiind afișat pe site-ul www.felicia-iasi.ro. De asemenea, acesta este disponibil în copie, tot în mod gratuit, oricărui solicitant. Orice solicitare în acest sens poate fi făcută la Centrul Cromatic și / sau la Birourile Administrative din cadrul Centrului Comercial Felicia, Str. Bucium nr. 36, Jud. Iasi, în atenția Departamentului de Marketing sau la numărul de telefon: 0232 239 600.
Suma totală a premiilor oferite în campania ”Chiar și Iepurașul are programul încărcat!” este de 36 732,68 ron + TVA.
Centrul Comercial Felicia îți răsplătește cumpărăturile de Paște!